Când am deschis buletinul online de limbi slavone, într-o zi de septembrie din 2004, şi am aflat despre o carte din seria Cedrii sunători ai Rusiei care căuta un traducător în engleză, nu aveam cum să-mi imaginez ce aventură literară mă aştepta! Cu cât mă familiarizam mai adânc cu detaliile fascinante ale operei lui Vladimir Megre (am citit primele trei volume ale seriei înainte de a începe traducerea), cu atât mai mult realizam că cea mai mare parte a experienţei mele trecute de traducător, în mod particular de poezie (de la Puşkin la Anna Ahmatova şi până la barzii moderni) şi de proză poetică (cum ar fi istorisirile scriitorului rus contemporan Mihail Sadovsky), ca să nu vorbim despre credinţa mea religioasă (care enfatizează statutul peculiar al Omului ca imagine a Creatorului), mă pregătea special pentru această specifică misiune. Opera lui Megre mi-a părut următorul pas logic spre avansarea în cariera mea de traducător. Din acest motiv am abordat traducerea nu doar cu entuziasmul derivat din prospectiva de a înfrunta o altă încercare profesională, ci şi cu senzaţia de a mă afla într-un ambient literar familiar.
Unii prieteni şi colegi m-au întrebat: „Ce fel de carte traduci?” – evident pentru a afla dacă urmau să se aştepte la lectura unui roman, a unui documentar, a unui eseu inspirator asupra sensului vieţii sau a unei cărţi de cântece.
Cu toate că terminasem deja munca la prima carte, Anastasia, încă nu aveam un răspuns concret de dat. În realitate, eu însumi încă mă mai întreb ce fel de carte e...
Răspunsul meu iniţial a fost un soi de rezumat brut, o impresie instinctivă. Spuneam adesea: „Imaginează-ţi un amestec între Star Trek şi Biblie”. Sentimentele mele faţă de carte erau, totuşi, ceva mai mult decât această primitivă tentativă de arguţie. Din cele patru genuri prezente, aş zice că Anastasia deţine elemente din toate, chiar şi ceva mai mult.
În primul rând, cartea e scrisă ca un roman. Mai bine spus, povesteşte la prima persoană, în manieră distractivă, denotând ca aparent caracterul multiform atât al autorului, cât şi al protagonistei într-o manieră mai mult sau mai puţin similară celei pe care cititorii de romane o pot aştepta. Cartea vorbeşte de o aventură în natura sălbatică a Siberiei unde până şi sexul şi violenţa apar ocazional, însă cu o conexiune cu drama pe care eu nu am mai întâlnit-o în nicio altă operă imaginară.
În al doilea, cartea dă impresia unui documentar de evenimente petrecute real, în pofida scepticismului unor cititori care ar putea avea ocazional îndoieli. Sunt măgulit să ştiu că experienţa mea lingvistică mi-a oferit posibilitatea de a avea acces nu doar la carte, ci şi la o mare varietate de texte în limba rusă pe Internet care m-au ajutat să coroborez din surse independente multe informaţii specifice pe care autorul le-a inclus în narativă (nume de persoane, instituţii, fenomene ştiinţifice, etc) şi care s-au dovedit a fi autentice, consolidând credibilitatea a tot ceea ce poate părea fantezie. Am încercat să transmit cititorului multe din informaţiile coroborative prin intermediul notelor, cu ajutorul comentariilor adăugitoare ale redactorilor. Totuşi, rămâne o mare parte din ceea ce spune autorul, autenticitatea căreia va trebui judecată de cititor (care, în opinia mea, e o caracteristică distinctivă a unei opere literare, comparativ cu o peroraţie academică sau jurnalistică).
În al treilea rând, cartea penetrează gândul şi sentimentul cu delicata forţă a unei însuşiri inspirate de divin – un tratat nu doar despre semnificaţia vieţii umane, ci mult mai mult. Anastasia oferă o nouă formidabilă intuiţie asupra inter-relaţiei dintre Dumnezeu, Om, Natură şi Univers. Aş îndrăzni să o definesc revelaţie ştiinţifică şi religioasă.
O descriere „succintă” care-mi vine în minte este cronică de idei – (a) a istoriei relaţiei umanităţii cu tot ceea ce-i este străin, (b) cu norii (nu doar cu cei furtunoşi şi înspăimântători, ci şi cu cei pufoşi şi atrăgători) de credinţe eronate care, cu anii, au ascuns această relaţie ochilor noştri şi înţelegerii noastre şi (c) unde să începem - odată ce am reuşit să întrevedem această relaţie - călătoria necesară pentru a regăsi imaginea completă. Profund metafizică în esenţă, cronica e scrisă atât cu dovezile obiective ale unui documentar, cât şi cu capacitatea de divertisment a unui roman. Cu alte cuvinte, se poate citi ca unul dintre aceste genuri individual, însă doar unind toate aceste dimensiuni se poate obţine o idee completă asupra cărţii.
Toate trei modelele sunt infuzate cu un determinat nivel de naivă inspiraţie care poate fi exprimată doar prin poezie.
Nu trebuie ignorată poezia! De fapt, am învăţat rapid că experienţa de traducător de poezie era una dintre calificările necesare traducătorilor cărţilor Cedrii sunători, şi nu doar pentru cele şapte poezioare ale cititorilor, reproduse la finalul capitolului al treizecilea. Mare parte a prozei din carte (mai ales când vorbeşte Anastasia) emană un sentiment poetic, cu rimă şi metrică adesea de-a lungul a întregi paragrafe. Asta pretinde eforturi imense în vederea reproducerii acestei calităţi poetice, şi totodată în păstrarea sensului semantic în traducerea englezească. Această proză poetică este şi mai evidentă în volumele ulterioare.
O altă încercare a fost aceea de a imita, pe cât de similar posibil, evoluţia ca scriitor a lui Megre. Admiţând confesia sa personală, Megre a început acest întreg proces literar nu ca scriitor, ci ca înveterat afacerist, cu mintea departe de ideea de a scrie o carte. Am surâs când, în timpul corecturii textului tradus al cărţii, un cititor care parcursese deja primele capitole a descris stilul autorului „fragmentat”. Însuşi Megre povesteşte despre cum, editor după editor, mulţi au refuzat să-i publice cărţile, descriindu-i limbajul ca fiind foarte „înţepenit”. Cu toate acestea, la finalul primei cărţi se poate remarca că modul în care autorul reproduce cuvintele Anastasiei devine tot mai poetic – în mod special în pasajele de proză poetică amintite. Dezvoltarea stilului literar al autorului (pe care acesta îl atribuie sprijinului direct şi indirect pe care i l-a acordat Anastasia) devine din ce în ce mai pronunţat înaintând în serie. Va fi cititorul cel care va decide dacă această transformare se reflectă şi în traducere.
Sunt două cuvinte ruseşti, folosite des în carte, care se prezintă ca o încercare neindiferentă pentru traducător. Una dintre acestea este dacinici (pluralul cuvântului dacinic), un termen care se referă la proprietarii de dacii, sau cottage, care se desfăşoară pe doar 600 mp de teren, posibil de obţinut gratis de la guvernul rus. Totuşi diferă de conceptul occidental de cottager (proprietarul unui cottage). Daciile ruseşti se pot găsi în păduri sau pe terenuri agricole, o singură caracteristică rămâne totuşi invariabilă – uchastok – care s-ar traduce cu cuvântul parcelă şi care este destinat pomilor fructiferi sau agriculturii care să garanteze familiei provizii alimentare nu doar pe timpul vacanţei estive, ci pe durata întregului an. Dat fiindcă expresia dacia este deja cunoscută în lumea anglofonă (este chiar inclusă în faimoasele ediţii atât ale Oxford-ului, cât şi a Webster-ului) a fost stabilit să fie folosit termenul rusesc şi pentru locuitorii săi, cu desinenţa plurală englezească dachniks.
Chestiunea care a comportat cel mai mare obstacol totuşi – şi care a fost subiectul unei duzine de e-mail-uri între redactor şi traducător până nu s-a rezolvat chestiunea – a fost găsirea unui echivalent englezesc pentru cuvântul rusesc chelovek. Acesta este un termen întrebuinţat pentru a descrie o fiinţă umană de ambele sexe, cum ar germanul Mensch sau englezescul man în versetul din Biblie “God created man in His own image” (“Dumnezeu a creat omul după imaginea Sa”) (Geneză 1: 27).
Dificultatea cu termenul human (cu sensul de human being, fiinţă umană) este că acesta nu implică doar specia derivată din materie, sau din teren (din: humus – componentă organică a solului), dar este asociat şi unor concepte umile (din humus derivă cuvinte precum humble, humility etc., umil, umilitate); pe lângă acestea, cuvântul human este în esenţă un adjectiv, nu un substantiv, chiar dacă este comun folosit aşa în engleza contemporană.
Pe de altă parte, chelovek derivă din două cuvinte ruseşti antice care înseamnă „minte” sau „gând” (chelo < lob) şi „eternitate” sau „timp” (vek). Cuvântul englezesc man are o derivaţie similară, în acest caz din rădăcina protoindoeuropeană men-, care înseamnă „minte”, „gând” sau „inteligenţă” (cuvântul contemporan englezesc mental, mental sau psihic). Nu doar până aproape de sfârşitul secolului al XI-lea expresia man în limbile germanice îşi pierde sensul generic de mascul adult; la finalul secolului al XIII-lea substituie aproape complet termenul anterior care definea masculul - wer (latinulvir, prezent în unele cuvinte moderne sub formă de viril).
Pe baza celor afirmate de Anastasia, după cum a repurtat autorul în toate volumele seriei, s-ar putea spune că constricţia gândului uman se reflectă şi în restrângerea semnificaţiei man, care în origine – la fel ca şi rusescul chelovek, şi germanul Mensch încă în zilele noastre – reprezenta întreaga umanitate, atât bărbaţi cât şi femei, ca fiinţe raţionale, gânditoare, inteligente.
Într-un anumit punct, dându-ne seama că unii cititori s-ar fi opus utilizării expresiei man (care, azi, exclude jumătate dintre fiinţele raţionale şi conştiente de pe planetă), am decis să folosim transliteraţia cuvântului chelovek. Şi totuşi, am stabilit că aceasta nu putea fi alternativa cea mai oportună, deoarece (a) mulţi cititori s-ar fi simţit excluşi fiind descrişi cu un cuvânt străin, care apare atât de frecvent în toate volumele (aproape o dată la fiecare pagină, în medie) şi (b) pentru a da posibilitatea de a redescoperi semnificaţia originară a unui cuvânt englezesc al cărui sens a fost corupt timp de mai bine de zece secole.
În mod curios, între secolele XI şi XIX, în Rusia, cuvântul chelovek a avut aceeaşi soartă a expresiei englezeşti man – cu folosirea strictă a sensului de fiinţe umane masculine (adesea servitori masculi sau sclavi, în particular). Doar în secolul XX, semnificaţia originară universală s-a întors, să zicem aşa, printre cetăţeni pentru a face referinţă – în cea mai mare parte a contextelor, cel puţin – atât la bărbaţi, cât şi la femei. Asta dă speranţa că într-o zi, semnificaţia originară a cuvântului man se va reintegra în limba engleză.
Deci am stabilit să traducem chelovek, în cazul unui context apropriat, cu termenul Man cu M majusculă, nu doar pentru a păstra asocierea termenului cu o origine divină (contrar materiei terestre), ci şi pentru a ne reîntoarce la semnificaţia originară necoruptă man ca manifestare a „Minţii eterne” – de la etimologia termenului rusesc chelovek. Astfel decis, vreau ca toţi cititorii acestei cărţi să fie conştienţi de faptul că atunci când vor vedea Man cu M majusculă, este vorba despre ei!
Mai sunt şi alte discrepanţe între conceptele ruseşti şi englezeşti îndărătul respectivilor echivalenţi de traducere, însă e mai bine să lăsăm explicaţia lor notelor individuale.
În concluzie, trebuie să-mi exprim gratitudinea faţă de redactorul meu, Sharashkin, mai ales pentru a-mi fi încredinţat misiunea privilegiată de a traduce colosala operă cum este seria Cedrii sunători ai Rusiei, şi apoi şi pentru extraordinarul sprijin primit de la el în timpul proiectului iniţial, altfel spus, pentru a mă fi iluminat asupra unor concepte precum Dumnezeu, Om, Natură şi Univers ale lui Megre – şi Anastasiei – pe care experienţele mele trecute cu literatura rusă nu m-ar fi pregătit să le înfrunt. Aceste intuiţii împărtăşite au făcut diferenţa în ceea ce priveşte unele nuanțe din original, care se regăsesc şi în traducere şi, în mod particular în ceea ce priveşte descrierea unor argumente în pofida neindiferentelor distanţe geografice, sociale şi filosofice care prea adesea separă cititorii anglofoni de vastul tezaur cultural accesibil celor care cunosc limba rusă.
Acum vă invit pe toţi să vă acomodaţi în familiarul vehicul de explorare cunoscut sub numele de limba engleză, şi să călătoriţi împreună cu noi în cercetarea tezaurului rusesc, înainte inaccesibil, de epocală valoare pentru întreaga umanitate (inclusă planeta pe care o locuim colectiv) – o experienţă care se poate defini printr-un singur minunat cuvânt – Anastasia.
traducere: Cristian C. editura Dianuşa - 2023